Adio dobanzi cu doua cifre (la depozite)
Posted by admin on Feb 5, 2010
Ieri BNR a redus dobanda-cheie cu jumatate de punct procentual, pana la 7% pe an. La numai o zi distanta, dobanzile de doua cifre la depozitele in lei au disparut aproape cu desavarsire de pe piata.
Pana si banci care pana saptamana trecuta inca ofereau dobanzi de peste 10% pe an la depozitele in lei au facut ajustari, schimband prefixul si intrand pe palierul de o cifra.
Primii care au reactionat au fost grecii de la Alpha Bank si cei de la Banca Romaneasca taind dobanzile la depozite, dar si la creditele in lei. Si la Volksbank dobanzile au coborat la 9,5% la depozitele pe o luna, respectiv la 7,75% pentru depunerile pe trei si sase luni. Piraeus Bank si RBS au redus de asemenea dobanzile. Doar portughezii de la Millennium, o banca mica, mai platesc 10% pe an, si doar pentru depozitele pe trei luni, restul dobanzilor fiind deja pe linia de 8%.
Nota: Aceasta informatie a fost tiparita in data de 05 februarie 2010 si este posibil ca la data la care o cititi ea sa nu mai fie de actualitate.