Cum ne alegem depozitul cel mai potrivit?
Posted by admin on Mar 11, 2009
Consumatorii isi pot fonda alegerea pe motive dintre cele mai diverse, cum ar fi: increderea in banca respectiva sau dorinta de a avea toate produsele in cadrul aceleiasi institutii bancare (daca beneficiaza deja de un card de salariu sau alte produse). Uneori lipsa de timp necesara unei documentari joaca un rol important in aceasta alegere.
Accesul la depozit
Important este daca banca este situata in apropierea domiciliului ori are un program de lucru care convine. Cum majoritatea institutiilor financiare din Romania nu percep comisionul de retragere numerar in ziua scadentei, multi clienti se indreapta catre o institutie cu program prelungit sau care are sucursale deschise si in week-end. Altfel, risca pierderea unui procent din sumele acumulate.
Unele banci nu percep comisioane pentru retragerea de numerar in orice moment, iar altele ofera un termen de “gratie” pentru aplicarea acestui comision, de regula de 5 zile lucratoare. Sunt si banci care permit accesul online la sumele depuse si astfel clientul poate dispune efectuarea operatiunilor de la calculatorul de acasa.
Dobanzi si termene
Deoarece in ultima vreme, dobanzile aferente depozitelor la termen se afla intr-o continua crestere, clientii se orienteaza catre un depozit constituit pe termene mai reduse (3, 6 luni) cu optiunile de prelungire automata si capitalizare in detrimentul termenelor indelungate (12, 24 luni sau mai mult). La aceasta optiune mai contribuie si faptul ca in general dobanzile practicate pentru termenele scurte (3, 6 luni) sunt mai ridicate sau comparabile cu cele practicate pentru termene mai lungi
Comisioane
Cu privire la comisioane, in functie de produsul ales acestea pot fi: deschidere cont curent (in cele mai multe cazuri este 0), deschidere cont depozit (de cele mai multe ori nu se percepe), administrare cont (in cazul conturilor curente atasate depozitelor), retragere numerar si inchidere cont. Toate acestea trebuie luate in calcul si cunoscute inainte de contractarea unui depozit la termen.
NOTA: Aceasta informatie a fost tiparita in data de 11 martie 2009 si este posibil ca la data la care o cititi ea sa nu mai fie de actualitate.
